Infrastructura rutiera romaneasca va fi vesnic un sac fara fund. Pentru banii care se vor cheltui pentru drumuri mereu se va gasi justificare. Daca privesti in jur, si la stanga si la dreapta, tara geme de artere rutiere deteriorate, care au nevoie urgenta de reparatii. Din acest considerent, sunt de apreciat demersurile mai marilor nostri care cauta solutii si, in ciuda crizei, mai picura ici-colo sume pentru reabilitari. Dar, mai greu de inteles si de cantarit, insa, sunt unele gesturi ale guvernantilor nostri prin care imprastie cu prea multa usurinta bani spre obiective care nu au justificare. Bunaoara, cum a facut recent ministrul Transporturilor si Infrastructurii, care aloca, din acest an, 80 de milioane de lei pentru modernizarea a doua drumuri importante din activitatea firmei Dacia-Renault din Romania. Si fiind la inceput de an, cand sacul cu bani inca este plin, ministrul a aprobat, desi nu e cea mai mare urgenta a tarii si nu depind vieti de aceste investitii, sa se…largeasca niste drumuri nationale din zona uzinei de la Mioveni, precum si pentru accesul catre centrul tehnic al Renault de la Titu. Justificarea oficialilor rezida in faptul ca se asigura astfel, marirea capacitatii de circulatie si a fluentei traficului catre autostrada Bucuresti-Pitesti si spre drumul national Pitesti-Brasov. Indiscutabil, si o astfel de lucrare este benefica si isi are rostul ei, dincolo de discutiile legate de interesele economice sau de taxele colectate la bugetul de stat de la firma.
Dar ne intrebam, de ce tocmai acum, in plina criza, dupa ce ne-am invatat cu taierile, deschidem cu nechibzuinta baierele pungii si dam acolo unde lucrurile ar mai putea astepta. In tot acest timp, insa, zeci de lucrari urgente din infrastructura asteapta mila guvernantilor, care, se pare ca vor sa vada doar ce le place, ori doar ce este sub nasul lor. Cert este ca noi, salajenii nu suntem sub nasul alesilor si chiar de-ar sti de problemele noastre, le uita prea repede. O comunitate afectata de alunecarile de teren, de peste zece ani se taraste prin existenta si lupta pentru a pastra pe picioare agoniseala de o viata. 26 de familii din satul Recea sunt acum amenintate de o catastrofa pe care nimeni nu o poate impiedica. Pamantul a luat-o din nou la vale, casele au crapat si doar Dumnezeu stie cate zile satenii mai au un acoperis deasupra capului. Dar cui sa-i pese?
A trecut deja un an de cand autoritatile judetene au mers cu jalba la Bucuresti, dar nimeni nu a avut urechi sa auda, nici ochi sa vada. Bani nu s-au gasit pentru ca alunecarea de teren sa fie stopata sau pentru ca locuintele oamenilor sa fie stramutate. Oare a cui e vina? In niciun caz nu putem accepta eterna scuza, ori minciuna, ca n-ar fi bani, ca nu tine; ministrul Transporturilor a dat pentru modernizarea drumurilor spre firma Dacia, cu zece miliarde de lei vechi mai mult decat ar avea nevoie Salajul pentru stabilizarea versantului de la Recea. Daca pentru un moft sunt bani, nu putem sa credem ca vina o poarta doar cei de la Bucuresti, ci poate cei care nu au stiut la ce usi sa bata ori nu au stiut sa mearga mai des la guvernanti.